3 trenduri in amenajari interioare in 2017

În loc de introducere

Începem primul articol din anul de graţie 2017 prin a vă spune că vom schimba un pic direcţia blogului pCon. Nu vă speriaţi: e de bine! Am decis să avem o abordare mult mai deschisă şi relaxată. De ce ? E foarte simplu: sperăm să vă facem lectura mai plăcută şi experiența mult mai interactivă. Până la urmă, domeniul amenajărilor interioare presupune creativitate, nu?! Astea fiind spuse, să trecem la treabă!

Tendinţe în amenajări interioare, pe bune?!

Ştim… Toţi scriu despre asta, însă puţini o fac cum o facem noi, p-asta să pariaţi! La fel cum este valabil pentru toţi oamenii, şi domeniul amenajărilor interioare este într-o continuă schimbare şi ajustare. Fie că vorbim de noi şi inovative tendinţe sau de reveniri glorioase ale trendurilor retro sau vintage, designul interior surprinde întotdeauna. Noi forme, noi faţete, noi stiluri apar la tot pasul, încât la un moment dat totul poate părea… prea mult şi prea complex.

Din motivele pe care le-am prezentat mai sus am hotărât să dedicăm primul articol în limba română de anul acesta unuia dintre subiectele la modă: trendurile în amenajări interioare în anul 2017.

Dintr-o pădure aproape la fel de stufoasă precum celebrii Codrii ai Vlăsiei de pe timpuri, am reuşit într-un sfârşit să facem o selecţie de 3 direcţii în care amenajările interioare par să se îndrepte anul acestea. Să le luăm pe rând:

1. Natura – nu-i aşa că are mai mult de 9 vieţi?

Design inspirat din natura

Dacă există un arhetip veşnic, atunci acela ar trebui să fie… natura! Anul acesta natura va ocupa locul central şi în designul interior. Nu ne-țelegeți greşit: nu ne referim aici la o abundenţă de plante de interior care să va umple spaţiul living-ului. Din contra, vorbim despre un mix practic de materiale naturale şi culori cât mai expresive şi puternice.

Un exemplu elocvent este terariul de plută, o piesă care nu poate să nu-ţi ia ochii prin simplitatea şi extravaganța sa. Alte materiale la modă anul acesta sunt piesele splendide de marmură şi lemnul întunecat, menite să confere un feeling clasic încăperilor.

Pentru că am vorbit doar despre nuanţe închise, ar trebui să menţionăm şi culorile vii, nu credeţi? Ei bine, culoarea la modă în amenajări interioare pentru anul 2017 este culoarea greenery. Cunoscută şi ca verde kaki, aceasta a prins într-atât de bine încât s-a extins şi în domeniul fashion şi chiar şi dincolo de acesta. În design-ul interior, greenery se potriveşte de minune la piesele de mobilier din bucătăriile luminoase şi spaţioase, în balcoane şi terase, dar şi ca nuanţă de baza la vopsirea pereţilor!

2. Inteligenţa artificială, bate-o vina!

O, da! De câţiva ani încoace oamenii, nu se opresc din vorbit despre cât de util şi de eficient este să ai un sistem computerizat de activare a funcţiilor smart din locuinţe! PS: ştim că v-am încurcat, aşa că iată şi definiţia împrumutată din nepreţuita limba engleză: voice-activated assistant!

Am auzit cu toţii de Alexa a lui Amazon sau de Google Home’s voice, sper. Dacă nu, puneţi frumos mâna şi daţi o căutare pe Internet să vă lămuriţi! Pe bune, ar trebui să vă sune cât de cât cunoscut!

Spre exemplu, Alexa funcţionează ca o interfaţă prin care activaţi multe gadget-uri inteligente din locuinţe doar când “spicuiţi” cuvinte! Lucrare de control: încercaţi să-I explicaţi asta bunicilor de la ţară!

Lăsând gluma la o parte, nici nu vă-nchipuiţi câte drăcovenii puteţi să faceţi cu ea, de la aflarea vremii de afară, până la aprinderea sau stingerea veiozelor ori la pornirea apei la duș! Ca să vă dăm pe spate (la propriu!), numărul companiilor care vă oferă servicii pentru casele smart creşte de la zi la zi. Lutron, Crestron, Philips Hue, Wemo, Honeywell, Nest, Samsung Smart Home sunt doar o mică parte din numele grele din industrie.

Desigur, mai este nevoie de timp pentru o maturizare a pieţei şi a consumatorilor, însă ştiţi cum se spune: timpul şi răbdarea sunt cele mai de preţ resurse din lumea asta!

3. Graphic design sau cum arta vizuală “avantgardista” acaparează şi amenajările interioare în 2017

Home Graphic Design

Modelele şi formele îndrăzneţe sunt la tot pasul. Le puteţi vedea la din ce în ce mai multe elemente de home design: perne, pereţi, podele şi lista poate continuă. Aici ne referim la elemente de home design inspirate din arta străzii (vezi graffiti, aplicabile cu precădere la tapet şi/sau pereţi), la amenajări interioare influenţate de arta cinematografică sau de modă vestimentară!  Aici limita e doar imaginaţia voastră.

Dacă va place să experimentaţi, puteţi încerca o combinaţie de efect între design-ul “graphic”, cu piese ultra-excentrice şi elemente de design şi de mobilier retro! Mixând accesoriile moderne cu obiecte vintage, precum un dining oldie cu mânere de alamă, veţi produce cu siguranţă efectul wow!

Şi mai interesant: încercaţi şi o combinaţie cu mobilierul modular! Mobilierul modular se pliază tuturor tipurilor de spaţii şi este foarte adaptabil pentru majoritatea încăperilor.

Dacă v-am convins, atunci să vă mai dăm o veste bună: în catalogul pCon găsiţi o mulţime de piese de mobilier modular. USM şi Arper sunt doar două dintre brand-urile care au oferte de astfel de piese. Aruncaţi-vă un ochi aici, dacă vreţi mai multe informaţii!

În loc de încheiere

Nu putem decât să sperăm că v-am captat interesul cu primul nostru articol pe blog pe 2017!  Şi pentru că părerile voastre sunt foarte importante pentru noi, vă invităm şi vă aşteptăm cu plăcere să ne împărtăşiţi opiniile voastre, dar şi doleanţele şi sugestiile.

Nu putem să-ncheiam şi fără puţin marketing (măcar îl facem pe faţă!). pCon. planner este cel mai popular software pentru design 3d disponibil acum pe piaţă. Nu ne credeţi pe cuvânt: încercaţi-l chiar acum şi convingeţi-vă singuri!

Distribuirea este permisă

2 replies on “3 trenduri in amenajari interioare in 2017

  • Mircea

    Dintre cele amintite, pot spune ca plusurile anului 2017 sunt de departe voice assistant-ul si corpurile modulare de mobilier. Chiar mi-as dori sa vina amazonul in Romania ca sa testez si eu Alexa, insa vorba colegului meu de la Floor Consulting: pana se va maturiza piata consumatorilor din Romania astfel incat lumea sa devina obisnuita sa plateasca prin card la orice ora… nu vad cum ar putea amazonul sa vina aici. Cel putin nu in viitorul apropriat.

    In rest, o bucatarie modulara mi se pare cea mai buna idee pentru cei care isi decoreaza apartamentele de bloc in 2017. Utile sfaturi.

Comments are closed.