Cele mai întâlnite întrebări legate de pCon.planner

Consultându-ne cu echipa noastră de suport am făcut o listă cu cele mai întâlnite întrebări legate de programul pCon.planner și astfel ne-am gândit ca în acest articol să răspundem la fiecare dintre ele.

1.Unde pot primi ajutor pentru problemele pe care le am cu programul ?

  • Un prim loc unde trebuie să solicitați ajutor atunci când aveți o problemă este centrul de ajutor online. Aici veți găsi mai multe întrebări și răspunsuri printre care s-ar putea găsi și soluția problemei dumneavoastră.
  • În cazul în care doriți asistență de la o persoană din echipa de suport puteți trimite un mail la adresa: support@easterngraphics.com.
  • Avem și un canal de Youtube unde încărcăm frecvent o mulțime de tutoriale.

2.Oferiți cursuri pentru folosirea programului pCon.planner ?

  • Da, oferim cursuri pentru folosirea programului pCon.planner bazate pe modulele standard. De asemenea organizăm și diferite seminare pentru utilizatorii avansați.
  • Dacă sunteți interesați de aceste cursuri atunci ne puteți contacta și vom fi încântați să vă facem o ofertă.

3.Există o versiune pCon.planner pentru sistemele Mac?

  • Din păcate nu există încă și o versiune a programului pCon.planner și pentru sistemele Mac, momentan singura varianta fiind pentru Windows.

4.Unde pot găsi accesorii sau modele 3D pentru a-mi finaliza lucrarea?

  • În pCon.planner veți putea accesa pCon.catalog care vă pune la dispoziție mai multe cataloage cu modele 3D. Veți găsi aici o mulțime de modele astfel încât să realizați o lucrare cât mai realistică. Puteți folosi de asemenea și modele CAD de pe alte platforme atâta timp cât acestea au același format cu cel suportat de pCon.planner.

5.Pot îmbunătăți performanța programului pCon.planner?

  • Problemele de performanță apar de obicei atunci când placa video este mai veche de trei ani și este un model Intel. Totuși există o mulțime de metode prin care puteți îmbunătăți performanța programului pe care le puteți găsi aici.

6.Ce pot face dacă unele obiecte din planificarea mea nu mai sunt vizibile?

Dacă problemele de redare grafică nu sunt motivul, atunci verificați dacă toate layerele sunt activate. Acest lucru îl puteți face dând click pe simbolul layer din bara de instrumente.

7.Există metode de a reduce spațiul pe care o planificare pCon.planner îl necesită?

  • Există câteva posibilități oferite de programul pCon.planner pentru a reduce spațiul pe care îl folosește o planificare.
  • Folosește funcția Purge din Application Menu iar mai apoi re-salveaza planificarea. Aceasta va elimina mai multe elemente din background care nu mai sunt necesare.
  • Nivelul detaliilor poate avea și el un rol foarte important în stabilirea mărimii unui fișier. Poți stabili acest nivel din tabul „miscellaneous”.

8.Atunci când printez o imagine în modul layout liniile sunt foarte luminoase. De ce ?

  • Acest lucru este ceva obișnuit deoarece cu cât rezoluția este mai fină cu atât și liniile sunt afișate mai bine. În opțiunile de imprimare rezoluția implicită este de 600 dpi iar dacă alegeți o rezoluție mai mică liniile vor fi de culoare închisă. Totuși și calitatea imaginii va fi mai mică.

Dacă mai aveți și alte întrebări la care doriți un răspuns, vă rugăm să lăsați un comentariu iar noi vă vom răspunde pentru a vă rezolva problemele.

Distribuirea este permisă